Sunday, July 5, 2009

Excursie la Iaşi

Din articolul anterior aţi putut afla despre un eveniment fotografic deosebit care a avut loc la Iaşi în urma unei invitaţii a membrilor fotoclubului Mircea Oprişor. Acum vă prezentăm ce-a fost, impresii şi imagini din întreaga excursie de 3 zile.
Aşadar, în prima zi a fost o ieşire în mediul rural şi-am vizitat satul Slobozia din comuna Voineşti, un sat de oameni aflaţi la limita supravieţuirii care trăiesc din ajutorul social dat pentru copii. N-am văzut nicăieri atât de mulţi copii ca aici, una din femei spunea că e bunică pentru 81 de nepoţi. Mai jos o să vedeţi câteva imagini din această ieşire făcute de Ion Mărculescu şi Florian Ispas.
A doua zi am avut o altă ieşire tot pregătită de colegii noştri de la fotoclubul Mircea Oprişor, de data aceasta am vizitat un obiectiv turistic, Mănăstirea Hadâmbu.
Seara s-a desfăşurat un eveniment complex, în anticariatul Dumitru Grumăzescu, o dezbatere pe temă fotografică avându-l ca invitat pe d-ul prof. Ion Mărculescu şi ca moderator pe d-ul Ozolin Duşa, dezbatere intitulată: "Fotograf in Iepoca de Aur". Tot în cadrul acestui eveniment a fost înmânată diploma de membru de onoare a Fotoclubului Mircea Oprişor, d-lui prof. Ion Mărculescu iar apoi, după lăsarea întunericului au debutat proiecţiile de diaporame pe pietonalul Lăpuşneanu. Ţinem să menţionăm că Serile de Fotografie din Iaşi este un eveniment iniţiat de d-ul Ozolin Duşa pe care-l felicităm pe această cale şi îi mulţumim totodată pentru invitaţie, iar ca şi concluzie, impactul şi atmosfera creată acolo ne-a făcut să ne propunem şi noi, membrii Fotochindia, să organizăm Serile de Fotografie Târgovişte. Imagini de la acest eveniment sunt prezentate în continuare.

În final mulţumim tuturor membrilor clubului Mircea Oprişor din Iaşi pentru momentele deosebite care au avut loc, dar în mod deosebit lui Cristian POPESCU - preşedintele fotoclubului, Ozolin DUŞA, Ionel ONOFRAŞ, Vlad NEGRU şi Radu ANECULĂESI.

Mai multe detalii şi alte imagini de la eveniment puteţi vedea şi pe blogul "Noul Atelier de Fotografie"






Fotografii de Ion Mărculescu









Fotografii de Florian ISPAS








Thursday, June 18, 2009

Diaporame la Iaşi

Dragi vizitatori şi iubitori ai artei fotografice, avem plăcerea să vă anunţăm că membri ai clubului Fotochindia vor expune duminică 21 iunie proiecţii de diaporame, invitaţi fiind de Fotoclubul "Mircea Oprişor" prin persoana d-lui Ozolin DUŞA, căruia îi mulţumim şi pe această cale.
Aşadar, duminică seara la orele 21:00 pe pietonalul Lăpuşneanu din Iaşi (în faţa anticariatului Dumitru Grumăzescu) sunteţi invitaţi să vizionaţi diaporamele intitulate "Portret", "Eseu" şi "Peisaj" semnate Ion MĂRCULESCU, "Lumea văzută prin gaură de ac" semnată Florian ISPAS şi diaporama "Oameni" semnată Radu BĂDOIU.
Alături de noi veţi mai putea viziona şi diaporamele colegilor noştri de la Fotoclubul "Mircea Oprişor" din Iaşi, Anca DOROHOI, Lavana KRAY, Radu ANECULĂESI, Florin MACOVEI, Ozolin DUŞA şi Ionel ONOFRAŞ.

Mai multe detalii pe blogul Noului Atelier de Fotografie, clic aici.

Vă aşteptăm!

Wednesday, April 22, 2009

Ziua Stenopei (Pinhole Day)

"Lumea vazută prin gaură de ac!"

"The world through a pinhole!"

Utilizând cel mai rudimentar aparat de fotografiat, fotografii din întreaga lume sărbătoresc duminică 26 aprilie Ziua Stenopei sau PinholeDay. Este ocazia în care se demonstrează că în era digitalului şi a lentilelor multistratificate, arta fotografică poate fi făcută aşa cum a început să existe, folosind o cutie perforată cu un ac pe o faţă.

În Târgovişte, Asociaţia Fotochindia sprijinită de Primăria Municipiului Târgovişte şi în parteneriat cu Kiss Fm, vă invită să fotografiaţi sau să fiţi fotografiaţi cu stenopa. Veniţi în Parcul Chindia la moara de pe lac duminică începând cu ora 10:00 să vedeţi o altfel de fotografie, cum şi ce se poate face doar cu o gaură de ac. Este un eveniment încadrat în lista de manifestări mondiale organizate sub tutela Pinholeday.org. Totodată veţi putea vedea şi o miniexpoziţie de fotografie cu stenopă semnată Florian Ispas.


Friday, March 27, 2009

Expoziţie la Oradea

În urma unei invitaţii din partea domnului Ştefan TOTH, preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR), clubul Fotochindia a vernisat vineri 20 martie 2009 în Galeria Foto Art din Oradea o expoziţie colectivă de 80 de lucrări cu subiect general, avându-i autori pe Ion MĂRCULESCU, Paul LEPĂDATU, Florian ISPAS, Florin KIRIŢESCU, Vlad GRUIA, Ruxandra POPA şi Pavel ŢICA. La vernisaj au participat pe lângă d-l preşedinte al AAFR şi doamna profesor Ligia MIRIŞAN, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi al Patrimoniului Cultural Judeţean Bihor, domnul Florin ARDELEAN purtătorul de cuvânt al prefectului Gavrilă GHILEA, precum şi reprezentantului personal al acestuia artistul fotograf Eugen ANTAL membru AAFR.
După vernisaj, membri Fotochindia prezenţi la Oradea au participat la întâlnirea fotoclubului Nufărul, unde au prezentat prin videoproiecţie portofoliile foto ale expozanţilor.
Excursia s-a finalizat sâmbătă după o zi întreagă de vizitat oraşul având ca ghid pe Monica BUTNARU (membru al fotoclubului Nufărul) căreia îi mulţumim pe această cale. Acum vă invităm să vedeţi în continuare fotografiile expuse în format digital:

- Ion MĂRCULESCU
- Paul LEPĂDATU
- Florian ISPAS
- Florin KIRIŢESCU
- Pavel ŢICA
- Ruxandra POPA
- Vlad GRUIA

Şi câteva fotografii de la eveniment:




De la stânga la dreapta, Ion MĂRCULESCU, Florin KIRIŢESCU şi Ştefan TOTH


Între discursuri am avut parte de momente muzicale deosebite susţinute de doi dintre membri Cvartetului VARADINUM din Oradea, Tokaji Ágnes şi Thurzó Sándor József

Foto: Dan LAZĂR


Saturday, January 3, 2009

Îngroparea anului fotografic

După cum e obiceiul la români, anul se îngroapă printr-o petrecere, un mare chef ce trebuie respectat în orice domeniu, mai ales în cel fotografic. Aşadar clubul Fotochindia a îngropat anul fotografic 2008 printr-o petrecere combinată desigur cu o şedinţă foto în care mai mult distractiv s-au făcut fotografii. Dacă ele au şi-o valoare artistică rămâne să apreciaţi dumneavoastră, vizitatorii acestui blog.
Aşadar, cu ajutorul modelelor Giulia, Antonia şi Ramona, fotografii Ion MĂRCULESCU, Radu BĂDOIU, Florian ISPAS, Pavel ŢICA şi Cristina UNGUREANU au fost cu ochii-n vizor, deşi grupul a fost mai mare, cu invitaţi care eventual sunt iubitori de artă fotografică dacă nu chiar fotografi.



Fotografia de grup




Fotografii Ion MĂRCULESCU








Fotografii Radu BĂDOIU








Fotografii Florian ISPAS - care a preferat să fotografieze numai pe film alb/negru, îngust şi lat








Fotografii Pavel ŢICA



Wednesday, November 26, 2008

Fotografiere pe ploaie

Sâmbătă dimineaţă, programată o ieşire la fotografiat pe valea Ialomiţei în nordul Târgoviştei, plouă, plouă rău, sau plouă bine, schimbăm destinaţia, mergem la Nucet, ajungem la mănăstire, intrăm puţin şi prin pădure, mergem pe lacul de la Brăteşti. Ploaia şi vântul combătute la final cu un ceai fierbinte şi-un pateu la o benzinărie OMV. Aceasta a fost ieşirea de sâmbătă 22 noiembrie a grupului Fotochindia la care s-au alăturat încă doi fotografi din Bucureşti.
Fotografii care s-au udat la aparate au fost:

1. Florian ISPAS
2. Ion MĂRCULESCU
3. Radu BĂDOIU
4. Vlad GRUIA
5. Pavel ŢICA
6. Florin KIRIŢESCU
7. Cristina UNGUREANU
8. Cristian SAMOILĂ
9. Răzvan DUMITRU

În continuare vedeţi câteva rezultate ale celor care au ceva de arătat:


Cristian SAMOILĂ





Ion MĂRCULESCU



Florian ISPAS



Florin KIRIŢESCU