Saturday, November 28, 2009

"Ceilalţi" expun

Vă anunţăm că "Ceilalţi" expun.

Grupul "Ceilalţi" este, am putea spune, o mândrie pentru Clubul Fotochindia. De ce?
Păi cel mai important rol, obiectiv, scop, al clubului Fotochindia, este promovarea şi dezvoltarea artei fotografice în Târgovişte. Pe vremea când "Fotochindia" nu exista ca asociaţie, ci doar ca grup, (făcând referire la perioada de după '89), am organizat două expoziţii. După prima expoziţie, un tânăr licean ne-a scris un mesaj în care se prezenta cu un blog mai mult decât interesant ca lucrări postate. Acest tânăr a fost imediat invitat să facă parte din cei care urmau să alcătuiască cea de-a doua expoziţie cu tema "Poveşti", el având o poveste foarte profund ilustrată. Cristian Dumitru, căci despre el este vorba, a simţit că Târgoviştea are nevoie de mai mult şi a format un grup de fotografi juniori, dând dovadă de un spirit dezvoltat de iniţiativă. Ne bucurăm că există un astfel de grup, suntem mândri ca şi târgovişteni că activitatea fotografică a luat amploare, că scânteia noastră a fost suficientă pentru a aprinde focul creaţiei în din ce în ce mai multe suflete de fotografi şi din acest motiv îi sprijinim şi îi mediatizăm la fiecare acţiune pe care o organizează. O parte dintre cei care expun au fost la acţiunile Fotochindia chiar dacă oficial nu sunt membri ai asociaţiei (aici condiţia din statut este vârsta de majorat) şi cunoscându-le lucrările vă recomandăm din toată inima să veniţi la vernisaj.
Locul: cafeneaua "Le Brown" - centrul vechi
Ziua: 28 noiembrie 2009
Ora: 20:00