Sunday, July 5, 2009

Excursie la Iaşi

Din articolul anterior aţi putut afla despre un eveniment fotografic deosebit care a avut loc la Iaşi în urma unei invitaţii a membrilor fotoclubului Mircea Oprişor. Acum vă prezentăm ce-a fost, impresii şi imagini din întreaga excursie de 3 zile.
Aşadar, în prima zi a fost o ieşire în mediul rural şi-am vizitat satul Slobozia din comuna Voineşti, un sat de oameni aflaţi la limita supravieţuirii care trăiesc din ajutorul social dat pentru copii. N-am văzut nicăieri atât de mulţi copii ca aici, una din femei spunea că e bunică pentru 81 de nepoţi. Mai jos o să vedeţi câteva imagini din această ieşire făcute de Ion Mărculescu şi Florian Ispas.
A doua zi am avut o altă ieşire tot pregătită de colegii noştri de la fotoclubul Mircea Oprişor, de data aceasta am vizitat un obiectiv turistic, Mănăstirea Hadâmbu.
Seara s-a desfăşurat un eveniment complex, în anticariatul Dumitru Grumăzescu, o dezbatere pe temă fotografică avându-l ca invitat pe d-ul prof. Ion Mărculescu şi ca moderator pe d-ul Ozolin Duşa, dezbatere intitulată: "Fotograf in Iepoca de Aur". Tot în cadrul acestui eveniment a fost înmânată diploma de membru de onoare a Fotoclubului Mircea Oprişor, d-lui prof. Ion Mărculescu iar apoi, după lăsarea întunericului au debutat proiecţiile de diaporame pe pietonalul Lăpuşneanu. Ţinem să menţionăm că Serile de Fotografie din Iaşi este un eveniment iniţiat de d-ul Ozolin Duşa pe care-l felicităm pe această cale şi îi mulţumim totodată pentru invitaţie, iar ca şi concluzie, impactul şi atmosfera creată acolo ne-a făcut să ne propunem şi noi, membrii Fotochindia, să organizăm Serile de Fotografie Târgovişte. Imagini de la acest eveniment sunt prezentate în continuare.

În final mulţumim tuturor membrilor clubului Mircea Oprişor din Iaşi pentru momentele deosebite care au avut loc, dar în mod deosebit lui Cristian POPESCU - preşedintele fotoclubului, Ozolin DUŞA, Ionel ONOFRAŞ, Vlad NEGRU şi Radu ANECULĂESI.

Mai multe detalii şi alte imagini de la eveniment puteţi vedea şi pe blogul "Noul Atelier de Fotografie"






Fotografii de Ion Mărculescu









Fotografii de Florian ISPAS